Unităţi de măsură. Vara

Uneori rămân atârnat de un gând care pare a se desprinde de timpul real. De cele mai multe ori, e o imagine despre zilele fără griji de acasă.

E ironic cum înainte să îmi încep căutările visam în afară, iar acum când sunt în mijlocul faptelor ce aşteaptă să se întâmple, visez înăuntru, înapoi. E ceva ce nu înţeleg pe deplin. De ce acum, când luminez porţiuni din ce în ce mai mari din hartă, când punctul de observaţie e mai sus şi se vede mai departe, de ce acum nu mai pot visa înainte? Bănuiesc un singur vinovat; ruperea de sine, care e al naibii de înspăimântătoare. Renunţarea la vechile repere, dezrădăcinarea, riscul. Şi ştii că altfel nu ai cum să creşti. Entitatea se hrăneşte cu speranţe, cu optimismul ideilor noi, cu veştile bune. Minciuna preferată e vânătoarea de fericire, când tot ce mai înseamnă fericire e o sămânţă de siguranţă.

Vara se dilată lent în Gura Humorului. Dimineţile deschid larg ferestrele şi inundă camera cu sunete matinale şi aer proaspăt pentru aşternuturile pe care le laşi pe pervaz, în soare. Primele minute cu braţele pe banca de lemn rece te fac să îţi doreşti să nu fi venit în tricou cu mânecă scurtă. E sfârşitul lui Mai. E preludiu pentru perfect. E Şcoală Light™. E libertate în mişcări, e de sus în jos, după cum urmează: tricou, pantaloni scurţi, chiloţi, ciorapi subţiri şi adidaşi. Atât. Şi îţi stă pe întreaga fiinţă un zâmbet toată ziua, la fiecare oră şi în fiecare pauză, şi nu ai decât un singur gând. Toate astea se termină încet încet, zi după zi, şi vine…libertatea, trezitul târziu şi statul pe afară şi mai târziu, locuri noi de baie pe Moldova(râul), călătoriile, corturile, zburdălnicia, îndrăgosteala…totul într-un fericit cuvânt, Vacanţa.

Mi-a rămas în minte un 22 Mai de prin generală, când am făcut baie pentru prima dată în anul ăla. A fost foarte ilegal, altfel nu luam data exactă cu mine atâta timp. Eram cu nişte prieteni, cu bicicletele, şi ne-am hotărât să mergem pe malul unui canal făcut special pentru o staţie de epurare a Moldovei, sau ceva de genul ăsta. Identitatea locului rămâne pentru mine învăluită în mister şi în ziua de azi. Pentru noi era simplu, „la Gârlă”. Soarele ne bătea peste cefe precum un frate mai mare care te face să te simţi jenat şi incomod, acum că te afli aici, la faţa locului şi nu poţi da înapoi, iar apa ne chema în ea şoptit, ca o curtezană. Ne chema rău, cu atât mai rău cu cât ştiam că riscăm un scandal de proporţii acasă. Dar era infinit superbă. Lină şi limpede, nu-i vedeai fundul dar ştiai că vrei să te arunci cu capul înainte aşa încins, ingorând complet pericolul un infarct*. Şi mobilierul budoarului ei atât de intim, cu sălcii mari şi tufe dese, să te simţi cât mai în largul tău. Aşa că exact asta am făcut. Ne-am dezbrăcat de tot, să nu ne udăm hainele, şi am intrat în apă cu pielea găină şi nerăbdarea nostră de virgini. Şi era rece şi grozavă, şi am înotat „la bustul gol”; o expresie foarte populară printre puştani pe vremea aia. Mai exact, eram ca fraţii când venea vorba de asta, ca o echipă în vestiar, şi nu erai bărbat şi toată lumea râdea de tine dacă ezitai sau îţi era ruşine.

Au fost vreo 20 de minute fabuloase de bălăceală. Ne-am zvântat doar pe jumătate în vântul după-amiezii, apoi am tras în grabă hainele pe noi, ciorapii peste tălpile încă ude, de care întotdeauna rămân lipite cu încăpăţânare bucăţi mici de frunze şi pământ, fructele isprăvii noastre interzise, ca şi cum însuşi conştiinţa le pune acolo să îi simţim mustrarea. Şi am pedalat energic spre casă, cu un soi de vinovăţie în suflet, de parcă am fi întârziat o veşnicie…

Şi ăsta era doar începutul. Vara se dilată lent în Gura Humorului. Ai timp să nu te grăbeşti deloc. Să trăieşti fiecare zi, să creşti, să râzi la urmă, şi nu de fiecare dată mai bine…ci doar pentru că nu te-ai prins din prima, pentru că timpul te ţine în loc acum, îţi e prieten, nu conspiră împotriva ta lăsându-te să crezi în natura sa generoasă, ca apoi să te jefuiască până la măduvă. Zilele cele mai fertile în evenimente abia se anunţă, mâine întotdeauna o să o facem şi mai lată. Nu m-am simţit niciodată mai la locul şi timpul potrivit. Aici, unde somnul e ultimul lucru care îţi trece prin cap la sfârşitul unei zile. Unde parcă şi temperaturile au acel bun simţ provincial, şi sunt omenoase atât la umbră cât şi la soare în mijlocul amiezii, şi nu depăşesc nesuferit măsura. Ah, the good ol’ days…!

Adevărul general acceptat e că timpul se măsoară în secunde, iar majoritatea cred că viaţa se măsoară în ani. Cei mai pesimişti sunt convinşi că viaţa se măsoară în pierderi. De fapt, în realitate, unitatea de măsură pentru timp e amintirea, iar viaţa se măsoară în momentele în care trăieşti cu adevărat, şi nu doar exişti.


*Mit urban sau sfat părintesc menit să te determine să o iei mai lent când intri înfierbântat să înoţi în apă rece, vara;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: