A trecut ceva vreme…

…de ultima oară când am scris. Şi a nins peste toate mizeriile iernii,  şi a fost curat până am ajuns de unde plecasem şi totul e din nou noroi şi apă stătută şi neagră pe care-o iei pe blugi din mers. Dar e deja clişeu.

Scrisoare netrimisă nr.1:

către M.com

Noi doi suntem făcuţi din aceeaşi bucată de suflet,

Suntem tăiaţi din aceeaşi rădăcină,

Două frânturi ale aceleiași lacrimi,

Două variaţiuni ale aceluiaşi sunet,

Două nuanţe ale aceleiaşi culori…

Amprentele tale sunt codurile ce deschid plăcerea pierdută de atâta vreme, în mine,

Atingerile mele te deschid în spasme de extaz, ca pe o regina-nopţii sărutată de privirile lungi şi insistente ale lunii.

Ne sărutăm, şi cu ochii închişi îmi simt sufletul cum se înnoadă cu al tău, e ca şi cum s-ar închide o rană, o îmbrăţişare între noi…

Ne atragem precum mercurul, şi fiecare moleculă ni se întretaie, formează alte legături…

Suntem doi tineri lăstari care au crescut la mică distanță, şi acum rădăcinile şi crengile ni se încolăcesc, într-o pasiune nepământeană…ne iubim la temperatura soarelui, în noi gravitația  s-a rupt, ca să se transforme într-o gravitație ce e numai între noi, forța cu care suntem

două ramuri de fulger,

doi atomi de diamant,

două bătăi de aripi de înger.

16 Mai 2005