Arhiva pentru Scrisori Netrimise

Vodafonoch

Posted in despre..., issues cu etichete , , , on martie 25, 2011 by Andrei

Ieri dimineaţă primesc un mesaj de la diavol.

Ironic, numărul lui de telefon nu este 666, cum îmi indică bunul simţ. El se joacă cu mintea şi nervii, şi alege un număr tot din 3 cifre, dar aparent blând, nevinovat: 800. Pentru că ce cifră e mai nevinovată şi mai blândă decât cifra 8? Arată a om de zăpadă! Şi zero e..nimic rău.

Mi se adresează colocvial, pe un ton prietenesc, şi se recomandă la persoana a III-a, plural. “For we are legion”, gândesc, natural. Încearcă să mă prindă pe picior greşit, cu dezinvoltură. “Salut!”. Îmi vorbeşte de viitor, mă atenţionează că mi-a pregătit un “cadou ritmat”. Iminent, mă cac pe mine, ce poate fi bun în asta? Deja aud tobele groteşti şi pocnetul surcelelor sau bulbucii lavei peste care se pregăteşte cu spor cazanul în care voi fierbe lent.

Sunetul unui nou mesaj mă smulge din starea de transă, şi realizez că am avut un coşmar lucid în miezul zilei, timp de o oră jumate. În noul mesaj, mă pune în faţa faptului împlinit. Cuvinte ca “gratuit”, “lună”, “startul”, “melodia”, “preferată” nu mă păcălesc, îmi dau seama că totul e o capcană. Sunt încurajat să-mi aleg ceva, pentru că e rândul meu. Aceste două cuvinte mă fac să nu mai înţeleg altceva. Oare am înjurat prea mult? Oare am ignorat prea mulţi bătrâni în transportul în comun, ne-cedând scaunul? Oare nu am trimis destule mesaje cu bani pentru S.M.U.R.D., sinistraţi, Japonia, concursuri de “cultură generală”? OARE NU AM IUBIT DESTUL?!

Mă informează că voi fi sunat, pentru viitoare instrucţiuni. Probabil trebuie acum să-mi vând sufletul. Da, despre asta este vorba. Hei, măcar…poate o să primesc vreo abilitate mişto sau averi şi faimă…Ştiu că vrea să aleg ceva să-mi pun în telefon. Atât îmi e clar. Realizez că prin acest gest, telefonul meu devine un portal pentru lumea de dincolo. Eu, şi milioanele de români care au fost contactaţi! Milioane de uşi larg deschise dinspre infern!

Dar ce e asta? Am o cale de întoarcere? Pot să nu mai doresc “serviciul”, sunându-l înapoi? Nu…e un truc. Malefică entitate! Mă va folosi, îi voi servi scopul şi apoi…voi fi scrum.

Primesc un telefon, la scurt timp. Răspund cu cel mai tremurat hâit care odată a fost vocea mea normală. Fără vreun avertisement, sunt întrerupt scurt de o voce rece de femeie, care îmi taie răsuflarea. “Aici numai el vorbeşte”, îmi spun. Mă anunţă că am 3 variante, puse din nou sub masca veselă şi tinerească a acestor “melodii”. Sufletul mi se încolăceşte în jurul coloanei, ca un organ intern, la auzul lor:

1. Alex Velea – One Shot

2. Nick Kamarera Feat. Mike Diamondz – Thailanda

3. Corina – No Sleepin’

Mă cutremur, şi simt cum oasele se mi se dărâmă, ca în urma unei implozii. Realizez că e o alegere imposibilă.

— + —

De ce, Vodafone?

De ce mă iei la început cu pastile de astea vagi, spunându-mi că vei face ceva pro bono pentru mine (şi restu de guvizi abonaţi), ca apoi să îmi serveşti căcat pe tonul ăsta de “hei, e de fapt tort!”?

De ce mă forţezi să fac ceva în privinţa ta? Nu vreau să fac nimic, Vodafone, vreau doar să plătesc factura şi să am cum vorbi la telefon! Atât! Nu vreau să trebuiască să sun să dezactivez nici un servici, cât timp nu l-am cerut, de ce să depun efortul?

De ce îmi insulţi inteligenţa, în cazul în care consider că am nevoie de aşa ceva(nu, nu o să am vreodată, mi se pare de o cretinitate groasă să mă pui să ascult aceeaşi şi aceeaşi chestie. Pentru asta e alarma, s-o urăsc, să mă trezesc în ciudă, s-o opresc. Ajung să îl sun pe gigel, fac ca iepuraşul în bancul cu clătitele, şi iritat de sunetele alea repetitive, când într-un final răspunde omu, îl bag în mă-sa direct. Ne induci stres, Vodafone!) şi îmi serveşti reziduurile astea pe care le numeşti “melodii”?

De ce, prin asta, ajuţi la îngroparea muzicii noastre şi la spălarea de creiere şi suflete?

De ce mă întrebi dacă am stofă de DJ? De unde în tot iadul să am eu stofă de DJ? Sunt crescător autorizat de DJ (mă gândesc că aşa apar ei) de la care recoltez lâna din care fac stofă? Nu îţi sunt îndeajuns pieile noastre golite de orice umbră de umanitate, când ne-ai dat alea 3 variante? Îmi şi imaginez cât de tare pot să  îi distrez pe prieteni cu hit-urile cele mai noi. Tare, în timpane, hit după hit, până fac Top score! şi scuipă sânge, aşa îi distrez, Vodafone.

De ce nu pot avea stofă de acordeonist? Sau de chitarist? Sau de ambientalist? Să-i pun să asculte marea într-o scoică, sau susurul cald de când mă piş?

Pentru că este clar, Vodafone, tu eşti diavolul!


3:33 AM…

Posted in Epistole cu etichete , , on februarie 23, 2009 by Andrei

…sună cumva fatidic, pentru că 3 e numărul meu de suflet. Şi poate că se potriveşte situaţiei. Ăsta e ultimul articol ce include un text din agenda în care aveam trecute toate poeziile şi scrisorile netrimise pe care le-am postat până acum.


Scrisoare netrimisă nr.2:

către Ţ


Te simt…în liniştea întunericului meu, târziu noaptea, cînd sunt cel mai singur, te simt. Umbrele pereţilor se mai sperie din când în când de câte o rază a farurilor unor maşini somnambule sau mult prea matinale; numai noi nu purtăm umbră, când stăm culcaţi în beznă, atunci chiar mă simt singur. Eşti tu singura senzaţie, căldură, singurul sentiment, singura entitate care încă e cu mine, numai tu. Pentru că nu mă mai pot minţi că sunt singur, mă dă de gol mirosul pielii tale încă impregnat în pielea mea, în mâinile mele…parfumul fularului tău, atât de puternic face prezentă fiinţa ta, încât ţinându-l aproape, inspirând aerul prin el, aproape că mă face să te aud respirând, aici, lângă mine. Silueta ta mi-o trasează patul în lumina fadă a lumii de dincolo de geamuri, aşternutul păstrează caldă forma ta…Închid ochii, şi te văd…păşim amândoi în acelaşi vis, şi ne trântim în joacă pe pernele subconştientului, tolănindu-ne unul lângă altul şi întrebându-ne în treacăt şi cât va dura…putem face orice…bate mess-ul detașat, toată telepatia asta gratuită pentru studenţi, pentru doi în special, de obicei pentru doi câte doi, pentru noi doi.


cândva în 2007

A trecut ceva vreme…

Posted in asta nu e poezie, Epistole, issues cu etichete , , on ianuarie 28, 2009 by Andrei

…de ultima oară când am scris. Şi a nins peste toate mizeriile iernii,  şi a fost curat până am ajuns de unde plecasem şi totul e din nou noroi şi apă stătută şi neagră pe care-o iei pe blugi din mers. Dar e deja clişeu.


Scrisoare netrimisă nr.1:

către M.com


Noi doi suntem făcuţi din aceeaşi bucată de suflet,

Suntem tăiaţi din aceeaşi rădăcină,

Două frânturi ale aceleiași lacrimi,

Două variaţiuni ale aceluiaşi sunet,

Două nuanţe ale aceleiaşi culori…

Amprentele tale sunt codurile ce deschid plăcerea pierdută de atâta vreme, în mine,

Atingerile mele te deschid în spasme de extaz, ca pe o regina-nopţii sărutată de privirile lungi şi insistente ale lunii.

Ne sărutăm, şi cu ochii închişi îmi simt sufletul cum se înnoadă cu al tău, e ca şi cum s-ar închide o rană, o îmbrăţişare între noi…

Ne atragem precum mercurul, şi fiecare moleculă ni se întretaie, formează alte legături…

Suntem doi tineri lăstari care au crescut la mică distanță, şi acum rădăcinile şi crengile ni se încolăcesc, într-o pasiune nepământeană…ne iubim la temperatura soarelui, în noi gravitația  s-a rupt, ca să se transforme într-o gravitație ce e numai între noi, forța cu care suntem

două ramuri de fulger,

doi atomi de diamant,

două bătăi de aripi de înger.


16 Mai 2005

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.