Arhiva pentru ♥

10 Cântece de Crăciun (pe care n-o să le auzi la MagicFM)

Posted in Sunete cu etichete , , , , , , , , , , on decembrie 26, 2012 by Andrei

Ce înseamnă Crăciunul pentru tine? Ce simţi?

La mine începe să se simtă cum intrăm în Decembrie. Dacă şi ninge, e perfect. Începe la muncă, cu muzică în căşti lucrând la proiecte crăciuneşti, şi colegii mei glumeţi. Apoi peste tot prin marele oraş, care se umple de lumini iar mie mi se aprind ideile de cadouri şi de chestii sezoniere de făcut. Ca vinul fiert (a cărui reţetă am îmbunătăţit-o an de an) şi filmele tradiţionale. Apoi plecarea spre casă, somnul călduros de pe trenul greu cu sloiuri şi chiciură. Şi sărbătorile acasă, cu familie cu brad şi sarmale şi colinde şi iar vin fiert cu prietenii vechi. Şi printre toate astea e presărată muzica mea de Crăciun, cântece adunate de lungul anilor, care umplu tot spaţiul şi sunt coloana sonoră ce mă urmăreşte permanent.

Asta e o listă cu nişte piese foarte tari. Sunt ca să te pună în spirit, să te poarte şi protejeze toată luna Decembrie. Şi n-ai să le auzi la radio…

10. Jason Mraz – Winter Wonderland

Un început numa bun, băieţii ăştia cu toată voioşia lor te pun rapid în stare, au tot ce trebuie, percuţie, trompete, căciulă de moş, iar piesa este despre o ieşire pe-afară cu o persoană specială, când totul e alb ca-ntr-o poveste, unde faceţi un om de zăpadă ce prinde viaţă, iar mai târziu vă retrageţi la căldura focului să visaţi şi să “conspiraţi”. Jingle all the way!

9. The Raveonettes – The Christmas Song

Iubesc melodia asta pentru că reprezintă atât de bine ideea de a cunoaşte pe cineva nou şi dorinţa de a petrece cât mai mult timp împreună, de a sta peste noapte, că e urât să te întorci singur acasă, de a rămâne, în speranţa că o să ningă şi o să vedeţi asta şi o să vă apropie şi mai tare.

8.  Everlast – Blues for X-mas

Nu totu-i îndrăgosteală şi inimioare de scorţişoară de sărbători, nu te hazarda. Mai există şi blues. Asta e pentru când eşti falit, amărât, şi bei. Bei, că altceva nu ţi-o mai rămas. Şi nu mai ai nici bani de băutură, că te-o părăsit femeia şi ea are banii. Şi e şi Crăciunul, deci totul se amplifică, ca o bubă…iar singura speranţă e să-l rogi pe Moş Crăciun să-ţi aducă iubita înapoi.

7. Ralph Sinatra – Christmas When You’re Dead

La giuvaierul ăsta de cântec te las pe tine să asculţi povestea, cuvintele-s în plus. “No singing “deck the halls” when you’ve got maggots on your balls.” Suav, elegant.

6. Tim Minchin – White Wine in the Sun

Şi nu totu-i creştinism şi iesle cu pruncul Iisus, şi mari promoţii la hypermarket. Crăciunul înseamnă, în general, apropierea de oameni dragi, ca familia şi prietenii, e timpul ăla din an în care prin nişte circumstanţe favorabile, toată lumea se întâlneşte acasă, şi e frumos, şi nu-ţi mai trebuie nimic mai mult de atât.

5. Dolly Parton – Hard Candy Christmas

Uneori rămâi singur de Crăciun. O despărţire proaspătă, sau doar ajungi cu singurătatea până aici, şi e copleşitoare. Dar poate există ceva acolo de făcut ca să scapi de sentimentul ăsta, nu poţi ţine un om bun la pământ, vorba americanului…Orice ar fi, oricât de greu ar fi, o să fie bine. Tu o să fi bine.

4. Tenacious D ft. Sum 41 – Things I Want

Îndată e seara de ajun. Ai aici nişte sugestii inspirate, pentru momentul când începi să-i scrii Moşului. Ce dacă ai fost răulean anul ăsta? Viaţa e crudă. Meriţi tot ce vrei.

3. Pearl Jam -  Let Me Sleep (Christmas Time)

E deja Crăciun, şi aseară pe la case ai colindat şi l-ai aşteptat pe Moşul până târziu. Cine în galaxia asta, mai mult decât tine, merită dulcea odihnă? Repetă după mine: Ne auzim pe la ora 16, când mă trezesc.

2. Sixpence None The Richer – Christmas For Two

E minunată melodia asta. E iubire cu fulgi. E cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care ai putea-o face acum, de sărbători. Tot albumul lor de Crăciun “The Dawn of Grace” e perfect în perioada asta. Nu ai nevoie de nimic altceva, doar de persoana iubită, şi toate celelalte elemente cad la locul lor ca nişte piese de puzzle.

1. The Darkness -  Christmas Time (Don’t Let The Bells End)

Cel mai tare imn de Crăciun existent vreodată. Nu mă crede pe cuvânt. Ascultă-l, are tot. Distanţa dintre două persoane tot timpul anului, darurile formale şi neinspirate de care faci mişto, dorinţa ca toată amărăciunea asta de a fi singur de Crăciun să se termine rapid, eşti sătul şi de ger şi de zăpadă…dar ceva acolo în suflet nu dispare, nu are cum. Şi e ca în filmele alea previzibile, dar pe care le îndrăgeşti tocmai pentru asta: happy ending! Până la urmă persoana după care tânjeşti apare şi-ţi face zilele minunate, ca un fel de cadou perfect. Ah, da, şi solo-uri perfecte pe un Gibson SG doubleneck găsit sub brad…That’s what Christmas is all about, isn’t it?

Sărbători Fericite, dragii mei!

Jurnalul cu suflet

Posted in Artwork, asta nu e poezie cu etichete , , , on august 6, 2012 by Andrei

Cuvânt înainte: Acum vreo lună am găsit un obiect foarte drag mie, ceva ce crezusem pierdut cândva într-o mutare pe vară de la cămin. Acest obiect e o mapă, iar în ea sunt niște foi cu cuvinte. Unele au ritm, structură, și se aranjează în rime, iar altele doar curg, ca niște înregistrări ale unor secvențe cerebrale, la un moment dat în viața mea. Ce urmează e una din aceste înșiruiri de gânduri, scrisă cândva prin clasa a 8-a sau a 9-a, dacă îmi amintesc bine, mi-e ciudă că n-am datat-o exact. Cred că a fost prima dată când, fără să-mi dau seama, am început să scriu cu adevărat.

Jurnalul cu suflet

M-am oprit. M-am așezat să-mi trag sufletul. M-am așezat să-mi trag sufletul în stilou, să-l pun pe foaie, să-l scriu. Să-l închid între rânduri, între dungile de pe caiet, între gratiile monotone, gri, și atât de echidistante.

Pentru că a scrie e tot o modalitate de a-ți pierde sufletul; însă n-aș numi-o, eu personal, o pierdere a sufletului, căci rămâi cu foile, pline de el. Îți servesc apoi ca un document care atestă că, odată demult, ai fost un sufletist. Un om cu “anima”. Poți să spui și tu oricui, uite, dom’ne, am suflet! Că-i așa de greu să găsești oameni cu suflet în ziua de azi…

Aș fi putut, fără nici o problemă din punctul de vedere al redactării, să-l scriu pe foi albe, dar și-ar fi pierdut consistența. Dezordonat, așa cum tinde sufletul să fie, s-ar fi amestecat prea mult și s-ar fi încurcat pe o foaie albă. Alții poate își scriu sufletele pe coli A4. Sau A3 sau A-1000, pe cât le încape lor! Eu prefer caiete dictando. E mai ordonat așa. Stau frumos aranjate marile iubiri, cu micile pasiuni, toate temerile și toate impulsurile, toate zâmbetele și toate lacrimile, albastrul cerului cu albastrul ochilor ei, negrul și verdele pământului cu negrul și verdele ochilor lor. Mi-am paginat simțurile, pe toate pe câte le poți simți cu sufletul; mai apare din când în când câte o bere, o floare, un lanț muntos, o mare…Pe margine, indexați, aranjați alfabetic, stau prietenii. Stau pe margine, cu picioarele ce le atârnă în interior, și râd și se bucură, privind la toate câte îmi mai trec mie prin suflet. Lor nu le pasă că stau între rânduri, fiindcă știu că-i iubesc deopotrivă.

Poate că mi-aș fi dorit să fiu unul dintre aceia cu sufletul dezordonat, în libertate totală, care se lăfăie azi pe malul mării, mâine pe un pisc de munte, iar poimâine înapoi la iubire, în interior, între perne, între rujuri, între buzele ei. Dar astea-s vise…și-apoi ce m-aș face când ea nu mai acceptă norii, și marea mă cheamă la ea, și muntele mă strigă de sus? Ce m-aș face cu toți așa, năvală, cu toți “în cap”? De aceea e mai bine să vină pe rând, fiecare la timpul lui sufletesc. Uite, azi, de la pagina 16 până la 20, marea. Mâine, de la 20 până la 35, muntele. De la 35 până la 70, ea…

Nu se poate, așa-i? Căci nu se poate mare fără iubire și munte fără un nivel al mării care să-l poată numi munte…să-l creadă lumea când zice că-i munte! Dar atunci…

Atunci facem așa: o luăm pe ea, o așezăm cu picioarele-n mare, pe țărm, s-o scalde valurile târzii, leneșe și calde, și-i fixăm privirea în ochii mei, unde se reflectă muntele din spatele ei, cu norii săi trufași și atei. Pfiu! Că era să n-o scot la capăt cu bine…Era s-o-ncurc de tot cu sufletul ăsta nebun…Gata, deja îmi e mai bine…Cineva zicea că nu ești niciodată împlinit dacă nu termini ce ai început. Păi eu abia am terminat o cutie de bomboane de ciocolată, berea și ce-a mai rămas din salata aia enervant de gustoasă, de la mama, și deja mă simt mult mai bine. Totuși…n-am terminat de scris sufletul ăsta care tot crește, și simt că o să scriu mult…păi până se duce și el la culcare, acolo sus în patul lui, când am să trimit la sfârșit un fax spre cer cu sufletul gata-scris, să nu se mai încurce cu transcrisul Sf. Petru. Am să-i fac și lui munca mai ușoară, și am să-mi așez sufletul redactat direct în sertarele de acolo. Sau am să-l pun, pur și simplu, pe iarbă, să simtă iarba-n spate și să vadă cerul, de acolo. Nu m-am hotărât încă, mai vedem noi. Până atunci, am să mă feresc să-l dau pe jos, când îl torn în stilou, și să-l scriu frumos, citeț, să-l vadă și oamenii, și îngerii.

Cât despre durere…ei bine, nu-i grijă…el e rezistent la durere, o absoarbe așa, în el, o amortizează.

Ce, e deja timpul? Mă scuzați, trebuie să plec…Apropo, nu știți vreun fax prin apropiere?

P.S.: Îmi era dor să scriu pe blog. :)

Dragă “Andrei din viitor”,

Posted in Epistole cu etichete , , , on decembrie 7, 2010 by Andrei

Ce zici când revii după o perioadă îndelungată? Un simplu salut poate e de-ajuns, pentru că sentimentul de bucurie e destul de viu încât probabil mi s-ar citi în gesturi şi expresie. Dar cum nu mă puteţi vedea…Ştiţi emoţia aia nostalgică, atunci când intri după mulţi ani în curtea vechii şcoli, pe terenul de sport, cu o minge de basket şi ramâi cumva blocat în timp cu ochii la panou? Şi neapărat e toamnă? Da. Cam aşa ceva, cam acelaşi sentiment îl am acum când scriu.

Ştiu că am zis mai demult că n-o să fac jurnal pe-aici. Articolul ăsta nu e vreo excepţie. Este o scrisoare pentru Andrei din viitor. Şi tot cheful de scris mi-a venit când am constatat, într-un aproape atac de panică, uitându-mă pe net la anul lansării serialului “That 70′s Show”, că 1998 nu mai e acum câţiva ani. E acum 12 ani! Nu ştiu de ce, dar am avut senzaţia asta mult timp, încă o am: că anii ’90 tocmai au trecut.

Poate că nu toată lumea e ca mine, şi mulţi dintre voi v-aţi văzut de viaţa voastră şi sunteţi liniştiţi. Eu nu sunt aşa şmecher încă, lucrez la asta, şi anume la a mă simţi cât îmi este posibil de bine cu viaţa mea de acum. Pentru că – au dreptate bătrânii – viaţa e dificilă, să-ţi faci griji e aiurea, să lucrezi pentru a te întreţine şi să ştii exact unde mergi să plăteşti lumina nu e aşa distractiv. Dar poate fi! Pentru că sunt foarte multe avantaje la a fi independent. Tot ce zic e că parcă m-am simţit mai bine în anii ’90, şi vreau să ajung să savurez prezentul la aceeaşi intensitate.

Dragă viitor şi mult mai înţelept eu, să nu mai fii panicat cănd realizezi că nu ştii cum şi când au trecut anii.

De asta vreau să-ţi amintesc acum exact ce făceam în ’98, şi apoi ce-am făcut peste 10-12 ani de atunci, până în prezent.

1998:

  • Aveam 11 ani şi eram într-a 5-a, până pe 23 Noiembrie când am făcut 12 , şi am trecut în clasa a 6-a;
  • Doar pentru acest an, am fost mutaţi din vechea sală de clasă, în corpul B al Şcolii Generale cu Clasele I-VIII. Era corpul vechi, o clădire cu un hol ca un pridvor lung, cu podele de lemn. Clasă veche, cu bănci mâzgâlite şi scrijelite, cu huse vişinii pe ele prinse cu elastic. Centru de votare, la ocazii de gen;
  • Colegul meu de bancă era Cristi Dumbravă, născut în aceeaşi zi cu mine şi pasionat la fel de tare de desen.
  • Pentru desen, am luat următoarele premii: 17 – 18 Aprilie – Concurs: “Omul şi Pădurea” – 5 lucrări; Direcţia Silvică Suceava, diplomă şi premiu;
  • 17-18 Mai - Iaşi- Muzeul Literaturii Române – Bojdeuca “Ion Creangă” – expoziţii sculptură şi grafică – diplomă; ţin minte că am savurat excursia la Iaşi, eu am participat la concursul de desene pe asfalt. Am desenat o scenă din Creangă cu cretă, pe o bucată mare de perete;
  • 20 Mai – Festival Naţional  Satiră şi Umor “Umor la Gura Humorului”  Ediţia a 8-a – Premiu de excelenţă;
  • Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, a fost prima dată când am câştigat ceva la un concurs cu surprize: Am găsit “Steaua Norocoasă” sau aşa ceva într-un ambalaj de napolitane cu Masked Rider, şi puteam primi un set de piraţi sau cowboy mici, de plastic, dacă trimiteam surpriza prin poştă. N-am primit nimic, deşi o trimisesem;
  • pe 25 Iunie Microsoft lansează Windows 98 (prima ediţie), dar eu abia aflam de cum funcţionează un calculator, la sala de net şi jocuri Narcix şi la orele de informatică, dacă îmi aduc bine aminte;
  • Preşedinte era Emil Constantinescu, şi toată lumea făcea bancuri şi poante cu el, poreclindu-l “ţapul”;
  • Sor’mea era în clasa I, dar nu-mi amintesc ce trăznăi făcea…doar că era tunsă scurt, şi avea o coroniţă şmen  la premierea din vară;
  • Eram înscrişi la judo, la domnul Ciocoiu. Marţea se stingea lumina şi ne toveam pe întuneric cu proful, care era într-un mod uimitor, mai ninja decât toţi care au văzut trilogia 3 Ninjas, toate Karate Kid, Sport sângeros, toate filmele cu Van Damme din totdeauna…
  • Iarna mergeam cu colinda cu Bogdan, vecinul meu de la 1. Petardele erau legale şi absolut necesare grozave. După ce uram bine prin cartier, făceam revelionul acasă, cred, uitându-ne până târziu la Ţociu şi Palade, Doru Octavian Dumitru, şi alte arătări pe care le difuzau ăştia;

2008:

  • Anul Internaţional al Cartofului şi al Astronomiei Româneşti – 21 de ani, Anul III de Inginerie Aerospaţială la U.P.B.;
  • Prin Ianuarie m-am înscris la un curs de grafică pe PC, trebuşoară care mi-a schimbat direcţia în viaţă;
  • 4 martie:  Camera Deputaţilor din România a adoptat cu 231 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi 18 abţineri votul uninominal.
  • Am absolvit cursul mai sus menţionat cu notă maximă, primind astfel un atestat de la ministerul învăţământului cum că gata, sunt grafician de-acuma, cu carte de muncă, tot-tot-tot;
  • Deja mă angajasem, pe 24 Martie, la o “firmă” de “producţie publicitară”, part time la început, apoi full. După 3 luni, împreună cu Adi, marketing manager-ul, am demisionat;
  • Încă locuiam în căminul P27 din Regie, cu Badu, loialul meu coleg de trai studenţesc;
  • Am renunţat la Aerospaţiale, retrăgându-mi dosarul. Tot pe-atunci m-am mutat cu chirie, împărţind un apartament de 2 camere cu Adi la piaţa Trapezului. Nu mai aveam să primesc loc la cămin, evident;
  • Pe 22 Iunie moare George Carlin, actor american şi om de mare angajament, iar eu pe 24 Iunie m-am angajat la altă firmă de producţie publicitară, unde am rezistat până în Octombrie;
  • În August, împreună cu un grup de prieteni, ne aventurăm spre Gura Portiţei, o insulă la 18 km de stuful deltei. Marea Neagră ne-staţiunificată, ţuică tare şi o măiastră pastramă de oaie făcută de Ţavă à la grătărel;
  • De Halăwin, 31 octombrie, desfiinţez noţiunea de “stai în banca ta” şi declar deschis sezonul la poezie ce vreau eu (să arăt posterităţii);
  • 10 Noiembrie – mă angajez la firma unde lucrez şi acum. După o scurtă preioadă de griji şi nesiguranţă financiară, simt aşa o năvalnică linişte, că scriu despre nunţi;
  • În ciuda (şi cumva cu durere-n cur despre) alegerii ca p.m. a lui Boc, am cel mai trainic spirit de Sărbători din ultimii ani; Muzică de Crăciun şi colinde în blană la bureau, mi-am luat căciulă de Moş, şi cadouri pentru toată familia şi câţiva prieteni, pe la case-am colindat – cred că m-am dat şi cu placa pe unde am apucat.    Memorabil!

Ne vedem în 2018, a meu!

 

P.S. sau L.E.: Am început acest articol pe 6 Septembrie, la 13:52 fix. Îl public azi, că na, azi e gata. Şi mai am şi altceva de scris deci trebuia introdus în grila de programe c.m.c.p.

O constatare sumbră

Posted in despre..., inedit! cu etichete , , , , , on februarie 3, 2010 by Andrei

O constatare mai sumbră decât toată panica în legătură cu 2012.

Luni noapte, ora 4, 4 şi ceva. Nu reuşesc să adorm nici la film, deşi îmi e somn. Închid calculatorul, pun muzică la radio. Nici un rezultat. Las radioul să cânte ceva liniştitor, deschid televizorul, pe mut. Să fie lumina aia pe care adrom aşa de uşor. Nimic. Caut Animal Planet, găsesc National Geographic. O emisiune despre originile muzicii. Interesant. Durează 10′ maxim. Apoi apare ceva despre univers, mai exact, despre cum va dispărea el. Încă sper ca urmărind chestia asta, să mi se închidă ochii şi să adorm…

Se face că oamenii de ştiinţă au formulat câteva teorii despre moartea universului. Nu dezvolt prea mult, dar una din ele ar fi “the big crunch” care arată că, din moment ce universul se dilată, se extinde într-un mod continuu, la un moment dat totul se va inversa iar materia se va comprima la fel de subit cum s-a împrăştiat în urma presupusului “big bang”. Pentru că, în teorie, dacă e un fapt că universul se extinde, înseamna că a pornit de la un zero. Dar o lege a universului, şi anume gravitaţia, spune că tot ceea ce urcă trebuie să şi coboare. Asta înseamnă că în viitor, peste milenii probabil, gravitaţia se va rupe, va ceda, se va inversa, iar universul se va prabuşi întru sine. Şi aici m-a trăznit.

Această lege a universului de a se extinde, de a se dilata, de a distanţa materia din ce în ce mai mult se aplică imuabil şi universului nostru ca societate. De fapt mai mult, ca rasă! La fel cum gravitaţia s-ar aplica universului, la fel şi distanţarea materiei de materie, a stelelor de stele, a galaxiilor de alte galaxii se aplică şi între noi! Deci concluzia mea provocatoare de piele-găină este că suntem poate meniţi, printr-o lege universală, să ne distanţăm unii de alţii tot mai mult?!

Şi este adevărat! Inventăm noi tehnici să nu fim nevoiţi să stăm faţă în faţă, mână în mână, să ne vorbim, să ne atingem. Lucrăm asiduu pentru această “înlesnire” a comunicării!
Tu iţi dai seama cât de mult greşim?! Logica îmi spune că orice încercare de a ne opune legii ăsteia de distanţare ar aduce mai rapid anularea noastră decât dacă ne-am îndepărta unii de alţii lent până ne-am răci de tot. De fapt, anularea universului nostru ca rasă, de care vorbeam mai sus. La fel cum universul, dacă se contractă = se autodistruge.

Optimism kicking in, totuşi nu e nevoie să ne facem griji, totul nu este chiar atât de sortit pierzaniei. Pentru că întrebarea acum devine: de unde ştim noi dacă imediat dupa acest “big crunch” nu va urma un nou “big bang”? Şi aici îmi gasesc liniştea. Deci e chiar indicat ca noi să ne opunem acestei legi de a ne distanţa unii de alţii, pentru că poate făcând asta, distrugem condiţia noastră actuală şi creăm astfel una nouă, poate mai bună! Şi prin distrugere mă refer doar la schimbarea vechilor concepţii greşite. În fapt, distrugerea este o schimbare.

Acum m-aş fi culcat pe o ureche, împăcat, cu un zâmbet pe faţă. Dar ştim amândoi, numai a-ţi dori nu funcţionează. So let’s go do some damage!

P.S.: And we’ll call it “The Big Love Crunch” :D

Ghid pentru o viaţă armonioasă lângă Andrei

Posted in despre..., Ghiduri şi manuale, issues cu etichete , on octombrie 8, 2009 by Andrei

CUVÂNT ÎNAINTE: Aici vorbesc de o relaţie serioasă, nu de alte interacţiuni. Ghidul pentru a fi un sex-buddy ideal pentru Andrei , Ghidul pentru un one-night stand de pomină cu Andrei , Ghidul pentru o relaţie simplă de companie cu Andrei şi Ghidul pentru o prietenie pe viaţă cu Andrei vor fi publicate ulterior.

~ PROLOG ~

happy_valentine__s_day_by_AlfaPhemale

În cele ce urmează, voi detalia într-un mic îndrumar criteriile pe care le-aş dori îndeplinite de orice fată care doreşte o relaţie serioasă cu mine. De ce? Păi cum de ce. De ce nu? Uite şi tu unde trăim: aglomeraţie, trafic, gălăgie, program de biropaţi, stress cotidian, urban, domestic, acvatic, porcin etc. Singurele noastre scăpări sunt programate ca vizitele la dentist. Stăm la greu pe net, deci viaţa socială reală e bine planificată după agendă şi deja ieşirile nu mai sunt obişnuite, cum ar trebui să fie, ci sunt “events” de socializare. Avem mess hi5 gmail yahoo!mail facebook twitter myspace flickr blog-uri, nici nu ne mai sunăm la telefon, darămite la uşă, e mai uşor să ne căutăm prin URL-uri şi ne cunoaştem din descrieri succinte în rubrici şi poze cu grijă alese să scoată în evidenţă tot ce e mai bun din noi. Weekend-urile sunt din ce în ce mai importante, avem aşteptări aşa mari de relaxare sau distracţie, încât uităm că nu sunt decât alte 2 zile normale ale săptămânii, la fel de bune pentru a fi cu adevărat ce vrem să fim şi a trăi frumos. În oraş trecem unii pe lângă alţii fără să ne pese şi uneori, când e chiar înghesuială, ne îmbrăţişăm practic, şi în acelaşi timp ne suntem complet străini. Ironic, nu? Nu sunt eu ăla care mă chinui să-mi “depăşesc condiţia umană”, ar fi o mare ipocrizie, doar acum îmi citeşti blog-ul, şi ai şi date de contact pe undeva pe-aici să dai de mine în alte moduri, tot online : ) Dar măcar sunt conştient de toate astea. Dumnezeu ştie cât încerc să stabilesc o legătură cu voi peste tot pe unde mă duc, sunteţi frumoase, îmi atrageţi privirea, vă zâmbesc, poate-poate am parte de un moment frumos, că doar asta vânăm cu toţii într-o anumită măsură. Şi cine ştie…poate se leagă mai multe întâmplări memorabile. De ce suntem toţi aşa ahtiaţi după filme cu evenimente faine dar neobişnuite dintre oameni, şi totuşi nu facem nimic? Na, firea umană, normalitatea de care ne ţinem cu dinţii, chestii esenţiale şi credibile de-astea, reputaţii. Cui kilu meu îi pasă de reputaţie într-o lume în care nu interacţionăm destul încât reputaţia să-şi servească scopul, să conteze pentru altcineva? Treaba asta e trist de comică. Mai bine mă luaţi de nebun decât să ştiu că devin inert ca majoritatea. Aşa că, am I right, or am I right? Bun. Acum,

Vrei să mă faci fericit? E floare la ureche! Nu trebuie decât să urmezi următorii 15 simpli paşi:

  1. Să te cunoşti şi să ştii ce vrei de la tine, în primul rând, ca să îţi vină mai uşor să ştii ce vrei de la mine. Nu-ţi bate joc de timpul meu, am jocuri extrem de antrenante care necesită atenţia mea totală. Am de repetat pentatonicele la chitară. Am prieteni care aşteaptă să bem o bere şi să polemizăm asupra aspectelor importante ale vieţii. Nu-ţi bate joc de timpul lor.
  2. Am nevoie de o femeie puternică lângă mine. Nu în sensul de puternică – ridică frigiderul cu o mână şi cu cealaltă mătură sub el, nu. Puternică adică tare de înger, cu caracter, care să fie în stare să mă sprijine când “căcatul loveşte ventilatorul” (n.t., vechi proverb american).
  3. Să ai acel – destul de rar întâlnit – simţ al autoironiei, pentru că aşa o să ştiu că eşti modestă, şi nu plină de tine. A nu se duce la extreme: cu toţii suntem de foarte multe ori nesiguri pe noi, pe prezent şi pe lucrurile pe care le facem, şi mai ales pe direcţia în care ne îndreptăm. Nu am nevoie de cineva care se pierde una-două cu firea. Viaţa e dură, dar cel mai bun lucru pe lumea asta pe care îl pot garanta 100% e că nimic nu durează la nesfârşit. Aşa că deşi uneori e al naibii de greu, capul sus, suck it in, o scoatem la capăt împreună, o să fie bine.
  4. Să nu fii ticăloasă. Dacă te rog să mă ajuţi cu vreo treabă care necesită să te “murdăreşti pe mâini”, înseamnă că am motive reale să o fac, nu e doar ca să îmi exercit autoritatea şi nici ca să te văd cum te chinui. A, dacă e un chin, e clar că nu te încadrezi. Fără supărare. Tot la acest capitol: Eu sunt de principiu că viaţa e numai una şi trebuie să experimentezi cam toate chestiile faine care îţi vin în cale, pentru că orice experienţă din care înveţi ceva sau care te bucură la modul “uite am făcut şi asta şi am ce povesti la nepoţi” te fac mai om. Deci dacă avem ocazia să facem bungee-jumping din elicopter în pijamale deasupra Vaticanului sau să mâncăm scorpioni marinaţi în saramură de rechin, ar fi fain să fii la fel de entuziasmată ca mine.
  5. Trebuie să fii zăpăcită exact cât trebuie. Nu am nevoie de “perfecţiune”. Nu cred în perfecţionism. E o minciună pe care o bagă rapid cei nesiguri şi veşnic nemulţumiţi. Când ai greşit, chiar dacă a fost dintr-o prostie sau din neatenţie, recunoaşte. Ne scuteşti de timpul pierdut pentru descoperirea adevăratei surse a problemei.
  6. Dacă îţi pun una din întrebările următoare: “s-a întâmplat ceva?”, “eşti ok?”, “e vreo problemă?”, “eşti supărată?” răspunde-mi sincer. Nu sunt clarvăzător, deşi intuiţia m-a adus până în punctul în care am sesizat că ceva e în neregulă, şi te-am întrebat. Ba nu, cred că ăsta e instinctul care presimte pericolul. Oricum. Dacă îmi vei spune “nu, totul e ok”, “da, sunt bine”, “nu, nu e nici o problemă”, “supărată? nu, ce-ai” urmată de o tăcere lungă/pe un ton sarcastic/pe un ton afectat, cu suspine, eu voi lua răspunsul tău ca atare fără să ezit. N-o să-ţi convină.
  7. Să fii îndeajuns de conştientă de tine încât să îmi asculţi sfaturile şi să le iei în considerare, atunci când eşti în dilemă. S-a constatat ştiinţific că există mari şanse să am dreptate. Să mă laşi să îţi arăt cum să procedezi când sunt în măsură să o fac, adică să nu ai trufia aia atât de tipică majorităţii femeilor inteligente, care şi când nu sunt sigure că au dreptate o ţin pe-a lor, că doar na, denotă încredere în sine şi putere, evident.
  8. Să elimini situaţiile de nesiguranţă şi îndoiala din capul meu, în legătură cu tine. Vreau să îmi spui sigură pe tine, cu dârzenie aşa, “Andrei, diseară vom face sex.”, “E ok dacă n-ai destui bani la tine, am eu.”, “Mai bine te grăbeşti să ieşi la berea aia că se face târziu, nu e nevoie să facem small talk să simt eu că îţi pasă, ştiu că simţi că mă neglijezi. Nu e aşa. Îţi zic despre pernuţele alea de la IKEA când vii. Sau mai bine facem sex.”, “Azi mă simt grasă, ştiu că e stupid şi atât de femeiesc să ţi-o cer, dar am nevoie de puţină încurajare…zi-mi doar că sunt frumoasă oricum”.
  9. - cu referire ultimul aspect al punctului 8.: Eu nu sunt cine ştie ce atlet(dar beau lapte!). Nu suport delăsarea din partea voastră cât ţine de aspectul fizic, atunci când sunteţi de ceva vreme într-o relaţie. Eu înţeleg că scopul a fost îndeplinit, peştele e în barcă, dorinţa de a fi plăcută e satisfăcută. Dar…ce e în capul vostru? Acuma, serios, dacă v-am plăcut silueta pentru care s-a inventat liposucţia şi formele suple la început, odată cu iubirea aspectul ăsta devine irelevant? Adică suntem luaţi drept bun garantat, carevasăzică. Că la asta se rezumă totul, dacă o iei psihologic. Urât, şi la propriu şi la figurat. Evident că atenţia noastră se va îndrepta spre alte chestii până vă intraţi înapoi în formă, sau în cazurile cele mai frecvente, spre altele. Şi suntem judecaţi pentru asta. Ce tupeu. Sunteţi femei, e dat de la natură să fim atraşi de exemplarele cele mai frumoase. În mare parte pentru asta vă iubim, că sunteţi sexul frumos. Aşa că să nu aud “poftiiim?!”-uri dacă într-o zi constat că te-ai îngrăşat. Ţie îţi place de tine când te îngraşi? Şi atunci cum vrei să-mi placă mie?!
  10. Să mă simţi ca om. Nu cer nimănui “să mă înţeleagă”, asta e o prostie, nimeni nu se înţelege pe el însuşi pe deplin la vârsta noastră, aşa că tot ce rămâne e să citim persoanele din jurul nostru cu mintea deschisă, fără prea multe prejudecăţi. Aşa că dacă vreodată ceva pare că nu se prea potriveşte cu felul meu de a fi, să ai încredere în cine sunt şi în ce îţi spun.
  11. Să ai acel je ne sais quoi. Nu trebuie să explic mai amănunţit, însuşi exemplul de la definiţia de pe wikipedia e despre o calitate a unei femei!
  12. Să fii frumoasă – da, la corp, chip, zâmbet, suflet, pancreas şi ce mai vrei tu. Să fii cu bun simţ – nu numai la stilul vestimentar, dacă mănţelegi. Să fii nebună – cine naiba ar chema poliţia la show-ul de ziua mea numai ca să mă scoată de la amendă, explicându-le ce om fain sunt şi apoi să-mi spună că ăsta de fapt a fost cadoul meu, un rush de adrenalină şi nişte emoţii? Să fii spontană – aici completezi tu, că spontaneitatea nu se prezice, e surpriză prin definiţie. Să fii pătimaşă – în pat şi în viaţa de zi cu zi. Să fii furioasă – când îţi greşesc, n-am nevoie de o ipocrită. Să fii hotărâtă – nu cu “Ăăăă parcă prima la stânga era…sau a doua? Dar acum unde suntem, mai exact?”. Să fii optimistă – că sunt şi eu şi aşa e fain să trăieşti. Să fii curioasă – să vin acasă şi să mă întrebi cum am ajuns eu pe partea ai-laltă la Half Life2. Să fii atentă – e 3în1 pentru “înţelegătoare”, “grijulie”, “precaută”…Şi cel mai mult şi mai mult, să fii ca tine, impersonators not accepted.
  13. Să ai creativitate şi în mare parte, să ai idei bune, pentru orice. Aşa sunt eu, e felul meu de a fi. Cânt, desenez, scriu, îmi vin idei şi mă distrez din asta la greu. Cred că ne-am ataşa mult mai mult şi ar ieşi nişte brain-storming-uri straşnice. Şi de la ele, acele momente speciale în care chiar trăim.
  14. Să fii team mate, să bei cot la cot cu mine, să petreci cot la cot cu mine şi să suferi la fel. Orice relaţie adevărată se bazează mult pe prietenie. Să beau eu să mă machifiez, şi tu să mă duci acasă, să bei tu să te anesteziezi şi să te duc eu acasă. Să nu stai pe tuşă la petrecerile importante, decât dacă ai vreun motiv întemeiat. Să te dai cu placa cu mine iarna(I wish!) şi să sărim cap în mare/râu/lac vara.
  15. Să înţelegi ce am scris aici exact pentru ce este, am scris pentru mine la modul cel mai onest şi am încercat să fiu cât mai la obiect şi să nu las loc de interpretări. Aşa că nu e cazul să citeşti printre rânduri. Or is it? De parcă te poţi abţine. :)

Your move.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.