Mihai Cuza – diriginte, profesor, super-erou (15.09.1945 – 17.01.2006)

Mihai Cuza

Ca să înţelegi cine a fost profesorul de matematică Mihai Cuza, un prim indiciu ar trebui să ţi-l dea data în care este născut, 15 Septembrie, care este şi data începerii unui nou an şcolar la noi. Sunt absolut sigur că mulţi dintre cei care au auzit de el îi cunosc reputaţia, pentru că îl precedea. Da, era acel tip de profesor. Mi-a fost diriginte, am făcut parte din ultima sa generaţie de elevi. Aş fi vrut să scriu că i-a fost profesor mamei, şi a multor altor părinţi şi rude de-ale noastre, cei din generaţia mea, dar…dacă stau şi mă gândesc, a lăsat aşa o impresie că în mintea mea le-a fost profesor tuturor humorenilor cu o generaţie mai mică decât el! Restul îl cunoşteau. Absolut toţi. Toată lumea a auzit măcar o dată în orăşelul ăla de Mihai Cuza, profu de mate. E inutil să zic despre Dacia lui roşie cu literele “CBV” pe plăcuţă, bat-mobilul care odată zărit intrând pe porţile liceului, încolţea frica în noi , tâlharii care chiuleau sau cine mai ştie ce ispravă săvârşisem.

Dl. Cuza nu a fost un dascăl strălucit. Mai bine zis, nu a fost niciodată genul de profesor care să folosească pedagogia în munca sa. Psihologia noastră ca elevi era conturată altfel în mintea sa, şi felul în care încerca să ne determine să intrăm în categoria oamenilor adevăraţi, oamenii pe care şi-i dorea el să facă din noi, era unul care te făcea să te simţi mic. Să te simţi oprimat. Să te simţi egalizat cu restul, îndoctrinat, ras în cap, înfipt într-o uniformă ca un prizonier. Uniforma aia era sacoul pe care îl purtam la orele lui. Obligatoriu. Eram elevii-soldaţi. Tot liceul ne ştia, “clasa lu Cuza”. Nşpe-A. Batalionul I, prima linie, elita. Asta aştepta de la noi. Să fim cei mai buni. Celelalte sub-regimente erau la fel de afectate de profesorul de matematică Mihai Cuza, se ştia cine face ore cu el. Am purtat o dispreţuire a felului cum ne făcea să ne simţim aproape toţi cei 4 ani cât mi-a fost diriginte. Nu înţelegeam, ştiam că poate să fie mult mai frumos, îi detestam mentalitatea.

Ştii cum am scris mai sus că nu a fost un dascăl strălucit? Da. Dar a fost un matematician de rangul geniilor. Nu cred că a fost măcar un moment în toţi anii cât l-am cunoscut în care să am vreun dubiu că omul ăsta expiră matematică. Sunt absolut convins că nu exista problemă pe care să i-o arăţi şi să nu găsească fără a ezita calea cea mai rapidă de rezolvare. Ăsta era profesorul de matematică Mihai Cuza. Şi singura lui armă şi unealtă cu care trebuia să facă oameni din noi era matematica. Nu înţelegeam, deoarece pentru el era un mod de viaţă, un fel de a vedea lumea din jur, iar pentru noi era doar o materie. Matematica pe care ne-o preda era soluţia secretă cu care ne-am fi rezolvat multe probleme fireşti care apar în viaţa unui om. Sacoul ne învăţa respectul şi modestia, pentru că nu eram decât nişte elevi, toţi cu aceeaşi şansă, susţinută doar prin muncă. Era uniforma noastră de armată de care trebuia să fim mândri. Pentru că mai nou armata nu e obligatorie. Poate era forma lui de a ne trece prin o experienţă care îţi întăreşte caracterul, dar de care nu am fi avut parte. Am fost norocoşi că a decis să nu accepte oferta de a deveni inspector când terminam noi clasa a 10-a, deşi era mai mult decât potrivit pentru slujbă. Ţin minte cum se purta cu inspectorii ce veneau să-i observe orele, era atât de dezinvolt Şeful încât inspectorul parcă era un prieten vechi care venea să vadă mândria profesorului, în cunoştinţele noastre. Şi deşi nu o arăta, era mândru de noi. Deşi ne făcea să credem că suntem mediocri, de fapt ce ştiam noi să facem depăşea ce ar fi trebuit să ştim ca elevi în clasa respectivă.

Ca om, ne învăţa lucruri pe care părinţii nu cred că ar fi putut să ni le transmită vreodată. Eu îl am cu atât mai mult la inimă cu cât n-am avut parte de prezenţa paternă, Bunicu purta această funcţie pentru mine, şi mai protectiv şi tolerant ca un bunic nu cred că poate fi cineva. Iar Dl. Cuza avea o vorbă: “matematica e matematică…” iar restul era restul. Aşa că în afara şcolii el devenea mai mult decât diriginte şi profesor de matematică, şi sfaturile şi vorbele pe care ni le servea în absolut orice situaţie erau ca proverbele pentru noi. Nu l-am prins niciodată fără un răspuns “proverbial”, cei care i-au fost elevi ştiu foarte bine despre ce vorbesc. “Te umfli ca bostanu în faţa porcului”, “Ia-o s-o ai în faţă”(era vorba de o matrice), “Mie-mi place omu om şi porcu fript. Nici oameni n-aţi fost, nici nu v-aţi fript”, “Neam de neamu tău n-o rezolvat aşa matrice…”, “Cum ai putut să dormi dacă n-ai rezolvat acasă? La loc ai 2″, şi vă invit să comentaţi dacă mai ştiţi, să le facem cunoscute :) .

În afară de asta, îi mulţumesc din toată inima pentru excursiile organizate, am avut deliciul să urc pe Bucegi, Făgăraş, Ceahlău şi să vizitez oraşe unde acum n-aş avea interesul să merg aşa, din proprie iniţiativă şi cu acest scop. Am făcut ocolul ţării odată, într-una din aceste excursii. De fiecare dată când mă întind cu prieteni la poveşti, indiferent că îl ştiau sau nu, poveştile din aceste aventuri condimentează straşnic atmosfera…pentru că sunt multe, toate venind de la aceeaşi sursă, nucleul de momente memorabile care era Mihai Cuza. Am scris în alt articol despre unitatea de măsură a vieţii, şi anume momentele în care cu adevărat trăieşti. Cred că matematica lui într-un fel m-a ajutat să-mi dau seama că în asta se măsoară viaţa, am găsit soluţia pentru a fi determinat, optimist, mai aproape de fericire. Şi am trăit din plin cât mi-a fost diriginte.

Dar ce nu voi uita niciodată, vorba lui care m-a marcat, care mi-a divulgat un sens de viaţă, un scop, o taină pentru a putea fi împlinit ca om, e în forma unor cuvinte scrise pe coperta unui caiet de matematică, la sfârşitul clasei a 12-a, când l-am rugat să-mi dea un “autograf”:

“Oamenii nu urăsc viespea pentru că înţeapă, ci pentru că nu pot scoate miere de pe urma ei.”

La început n-am înţeles nimic, mi-am zis că e încă una din poveţele lui tipice…Asta ca să vezi cât de ignoranţi sunt oamenii uneori şi cum iau ei totul drept garantat. După câţiva ani mi-a picat fisa, şi mi-am dat seama că e vorba care l-a definit complet ca om! E epitaful pe care nu i l-au trecut pe mormânt. Îţi explic imediat. Ce trebuie de ştiut mai întâi e că el era un om cu gustul băuturilor tari. Omul care aprecia un vin bun, o ţuică aromată, o palincă straşnică. Şi era omul care bea des, şi devenea un super-erou când făcea asta, şi nu pentru motivele pe care le gândeşti acum. Ci pentru că dacă sobru, era extraordinar de ascultat, beat te învăţa cu atât mai multe lucruri despre tot ce vroiai să ştii. Ne făcea să râdem, jucând poker cu noi pe bani, ne arăta că veselia e cheie, când bea un păhărel cu noi şi mai făcea mişto de unul sau de altul, pe fete le învârtea în hore şi lipea bancnote cu scuipat pe frunte la lăutari. Cânta colinde cu noi, acompaniindu-ne la acordeon. Iubea viaţa atât de mult că devenea molipsitor. Şi abia când am văzut toată imaginea asta per ansamblu, am înţeles ce a vrut să zică: poţi avea un viciu sau o trăsătură negativă care să-ţi domine caracterul, dar oricât de negativ ar fi acest aspect, oricât te-ar trage în jos, dacă eşti AS într-un domeniu, oamenii te vor respecta. Şi aşa e. Oricât de beţiv l-ar fi numit lumea, toţi aveau un respect permanent pentru el, întotdeauna a fost domnul Cuza, profesor excelent de matematică.

Şi aici aş vrea să-l contrazic pe Ionuţ, colegul meu de bancă şi cealaltă jumătate a celor 2 “godaci”, cum ni se adresa: Ionuţ spune aici că unii “l-au ucis…spiritual”. Ei bine Ioane, ştiu la ce te-ai referit, dar ştii la fel de bine ca mine, nimeni nu a putut vreodată să-i zgârie măcar spiritul lui Mihai Cuza, indiferent de timpurile grele prin care a trecut. În schimb, cred că au ajutat la întărirea caracterului lui puternic pe care avem privilegiul să-l dăm acum ca exemplu.

Şi eu mă consider norocos că am avut în viaţa mea un mentor şi o influenţă cu care să stau la un pahar de vin!

Nu te vom uita niciodată, dom’ diriginte, nici nu am avea cum, pentru că eşti parte componentă din oamenii pe care îi devenim azi.

Şi tot azi, 15 Septembrie, Patrick Swazye şi Nicu Constantin au trecut în locul unde au onoarea de a-l întâlni. Nu ar trebui să fim trişti, ci să fim recunoscători că am avut parte în viaţa noastră de aşa oameni de seamă, de la a căror vieţi să evoluăm şi noi. Aşa că Patrick, Nicu, odihniţi-vă în pace, şi treceţi pe la Jefe, are sigur de cinstit un vin bun şi-o vorbă de duh!

La Mulţi Ani, domnule diriginte!

3 Răspunsuri to “Mihai Cuza – diriginte, profesor, super-erou (15.09.1945 – 17.01.2006)”

  1. Gogule n-am vrut sa zic ca i s-ar fi stirbit ceva ci ca vorbind de rau un om si gandindu te rau la el aduni foarta multa energie negativa asupra lui si i se pot intampla multe rele. Nu e metafizica sau filosofie e un fapt care are ca probe multe exemple si intamplari reale.lasand asta la o parte …m-a uns pe suflet ce am citit si ne-am completat de minune.mai comentam…

  2. Da, ţi-am zis că ştiu la ce te referi, şi îţi mulţumesc că ai scris articolul tău dedicat lui şi că mi-ai amintit cât de importantă e ziua de 15 Septembrie. Tu vezi ce a făcut Jefe?! A făcut să fim elevi în fiecare 15 Septembrie şi acum când avem slujbe şi plătim chirii! Să ne simţim elevi, să simţim dorul de a intra în clasa aia! Ca să vezi ce fel de om a fost prin însuşi naşterea sa :) Cheers, keep up the good work!

  3. Am avut onoarea de a avea un asemenea om drept diriginte si profesor de matematica, dar mai ales ca parinte spiritual. Domnule diriginte, va multumim !

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: